Detalii cutremurătoare vin să completeze tabloul tragediei din Olanda, unde soția lui Gabriel Vasiliu, finalist la ”Puterea dragostei”, a fost ucisă cu sânge rece. Criminalul i-a luat viața femeii de 34 de ani cu doar trei săptămâni înainte de nuntă. Ana Maria și Gabriel erau cununați doar civil, iar pe 29 septembrie urmau să-și unească destinele și la biserică. Nunta trebuia să aibă loc la Rovinari, orașul natal al lui Gabriel, unde și locuia împreună cu Ana Maria. Banii pe care părinții lui Gabriel îi pregătiseră ca dar de nuntă au fost dați pentru repatrierea trupului neînsuflețit al tinerei, dar și pentru organizarea funeraliilor, costurile fiind de câteva mii de euro.
Gabriel Vasiliu, finalist la emisiunea „Puterea Dragostei” – sezonul 2, și Ana Maria s-au cunoscut la puțin timp după încheierea filmărilor. Cei doi s-au căsătorit civil în anul 2019, urmând ca nunta să o facă mai târziu. La 5 ani de la cununia civilă, Gabriel și Ana Maria au decis să-și unească destinele și în fața lui Dumnezeu. Timp de luni de zile, Ana Maria și socrii săi au pregătit nunta până la cel mai mic detaliu, iar prietenii și apropiații primiseră deja invitații la marele eveniment.
Cununia religioasă trebuia să aibă loc pe 29 septembrie, la Rovinari, orașul natal al lui Gabriel, unde și locuia împreună cu Ana Maria. Cum Gabriel se află după gratii de 4 luni, fiind închis la Penitenciarul Târgu Jiu, acesta ar fi urmat să solicite o permisie pentru a se prezenta în fața altarului.
”Luna asta, pe 29, aveam nunta copiilor la Rovinari, iar acum ne pregătim de înmormântare”, a spus, pentru CANCAN, Tincuța Vasiliu, soacra Anei Maria.
Părinții lui Gabriel aveau deja pregătiți banii pe care voiau să le dea tinerilor ca dar de nuntă. În urma tragediei, cele câteva mii de euro puse deoparte, care ar fi trebuit să le ușureze viața celor doi tineri din punct de vedere financiar, și-au găsit altă destinație.
”Cu banii care erau darul nostru de nuntă, la masă, am plătit repatrierea și înmormântarea” , a mai spus Tincuța Vasiliu, care și-ar fi dorit ca nora ei să fie înmormântată la Rovinari, în timp ce frații Anei Maria au decis să-și doarmă somnul de veci la Ploiești, orașul ei natal.
Acesta a și fost unul dintre motivele care au dezbinat cele două familii.
”Le-am zis dacă nu vreți s-o aduceți la Rovinari, bine, am fost de acord. Le-am spus: Vă rog să mă lăsați să-mi plâng fata! Era ca fiica mea. Eu o să îi fac pomană și tot ce trebuie la casa lor din Rovinari, unde stăteau. Vom fi toți la înmormântare. Gabriel o să facă tot posibilul ca să vină la înmormântare, dar nu depinde de el. Mie nu poate să-mi interzică nimeni să merg la înmormântare, există poliție”, a adăugat femeia.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.